Sporturile de iarna necesita echipamente speciale, mai ales pentru protectia ochilor.Folositi lentile polarizate pentru snowboarding, ochelari de soare pentru drumetii si ochelari speciali la ski pentru a va feri ochii de iritatii datorate vantului, soarelui sau de accidente.
Intotdeauna este important sa va protejati ochii de radiatiile UV, chiar daca temperaturile sunt scazute.Ochii dumneavoastra sunt sensibili la radiatii in orice sezon, neluand in considerare si reflexia soarelui pe zapada.
Supraexpunerea la radiatiile UV este vinovata de aparitia unor probleme, printre care si cataracta, degenerarea retiniana si afectarea corneei.
Frigul, razele UV reflectate de zăpadă şi vântul pot provoca aşa-numita “oftalmie de zăpadă”, caracterizată prin înroşirea conjunctivei (membrana transparentă ce îmbracă globul ocular), acumulări locale de lichide (edeme), cu lăcrimare abundentă şi senzaţie de “nisip în ochii”.
Există persoane care au o sensibilitate crescută la frig şi care fac reacţii asemănătoare cu cele alergice, manifestate prin lăcrimare şi jenă oculară
Cele mai grave probleme sunt arsurile solare la nivelul globului ocular, în special la nivelul retinei. Printre simptomele temporare, care se manifestă într-un interval de 8-12 ore de la expunerea la soare, se numără: afectarea vederii centrale, senzaţia de «nisip în ochi»; nevoia de a clipi excesiv; lăcrimarea; toleranţa redusă la lumina puternică; ochii inflamaţi. De asemenea, din acelaşi motiv, mişcatul ochilor şi clipitul devin foarte dureroase. În funcţie de intensitatea arsurii, simptomele sunt mai mult sau mai puţin reversibile.
Cel mai frecvent sunt afectate persoanele care practică sporturi de iarna – schi, patinaj –, mai ales la altitudini mari în condiţii de soare puternic şi zăpadă, fără a avea o protecţie eficientă împotriva razelor UV.
Iarna nu numai pielea se usuca ci si ochii, care din cauza umiditatii reduse produc o cantitate mai mica de lacrimi;de aceea, daca ochii lacrimeaza abundent, vederea este neclara,aveti tendinta de a clipi des s-ar putea sa aveti ochii uscati.Folositi un umidificator acasa, reglati aerul conditionat sa nu bata spre dumneavoastra si folositi lacrimi artificiale.
Pentru a va proteja ochii corespunzator in acest sezon urmati sfaturile noastre:
- În perioada iernii, purtatul ochelarilor este o necesitate, deoarece lumina soarelui este reflectată de zăpadă.
- Alpiniştii, dar şi persoanele care schiază la altitudini înalte trebuie obligatoriu să poarte ochelari de protecţie pentru că radiaţiile ultraviolete sunt foarte puternice.
- Protecţia ochilor, când mergem pe zăpadă, este necesară şi pe vreme înnorată, nu doar atunci când soarele străluceşte puternic.